Dragobetele

Sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie, Dragobetele reprezintă celebrarea tradițională a iubirii, a tinereții și a reînvierii naturii în folclorul românesc. Personaj mitologic asociat cu buna dispoziție, Dragobetele marchează totodată trecerea simbolică către primăvară.

Originile sărbătorii sunt adânc înrădăcinate în panteonul popular românesc, fiind legate de credințe străvechi legate de fertilitate și înnoirea naturii. În folclor, Dragobetele este descris ca fiul Babei Dochia, un flăcău chipeș și nemuritor ce ocrotește dragostea curată și împrospătarea lumii vegetale și animale.

Din punct de vedere etnologic, denumirea sa este asociată cu rădăcini lingvistice slave privind dragostea, dar și cu adaptarea populară a sărbătorii religioase a Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Deși consemnată în lucrările de etnografie începând din secolul al XIX-lea, sărbătoarea a cunoscut o puternică revitalizare culturală în ultimele decenii.

Potrivit obiceiului tradițional, tinerii din comunitățile rurale se îmbrăcau în straie de sărbătoare și mergeau pe câmpuri sau în păduri pentru a culege primele flori de primăvară. În jurul prânzului avea loc jocul numit „zburătorit”, în care băieții alergau după fetele dragi pentru a le săruta, gest ce echivala cu o logodnă simbolică pentru un an. În plus, fetele obișnuiau să strângă zăpada neîntinată rămasă prin locurile umbrite, considerată a fi investită cu proprietăți magice de înfrumusețare.